LPS Satu Mare

Consiliul de administrație

administratie

Profesori

 profesori

Contact

contact

Scurt Istoric

  lps mic        Activitatea sportivă de performanţă aparţinând Ministerului Educaţiei şi Cercetării a apărut în judeţul nostru în 1976 sub denumirea de Şcoala Sportivă care s-a transformat în Clubul Sportiv Şcolar cu o structură independentă.
          Liceul cu Program Sportiv din Satu Mare a fost înfiinţat în anul 1992. Din 1993, Clubul Sportiv Şcolar a devenit secţie anexă a acestuia, instituţia purtând denumirea de Liceul cu Program Sportiv – Clubul Sportiv Şcolar. Din 1992 până în 1998, liceul s-a dezvoltat cu două clase pe ciclu liceal, funcţionând împreună cu Liceul de Artă. Începând cu anul şcolar 1998 – 1999, se înfiinţează două clase a V-a, iar pe lângă cele existente până la acea oră , apar 7 clase de chimie – biologie, prin absorbţia Liceului Sanitar. Un an mai târziu, dezvoltarea continuă cu încă două clase pe ciclu primar( clasa I şi a II-a). În acelaşi an, se înfiinţează o clasă a IX-a de performanţă. Pe această dinamică de dezvoltare a Liceului cu Program Sportiv şi de diminuare a claselor de chimie – biologie, s-a ajuns în anul şcolar 2003 – 2004 la o structură alcătuită exclusiv din clase cu profil sportiv – atletism, baschet, fotbal, performanţă.
Elevii acestei instituţii au obţinut de-a lungul anilor rezultate deosebite în plan sportiv. La atletism, se remarcă o activitate bogată în pregătirea atleţilor la toate nivelele de juniori I, II, III şi la categoria tineret. Menţionăm doar câteva nume Roca Octavian, Dălan Dorin, Katocz Izabela, iar mai recent, Nagy Attila, Rusu Cosmin, Lăcătuşu Adrian şi Luţaş Sergiu. Cei menţionaţi au obţinut locurile I şi II la Campionatele Naţionale, un rol deosebit revenind şi profesorilor lor: Fülöp Gheorghe, Achim Radu şi antrenorului Glodean Marius. La fotbal, activitatea s-a concretizat prin ocuparea locului II la nivelul juniorilor  şi a locului III la juniori A, elevii fiind pregătiţi de profesorii Sabău Swegler Mihai şi Varga Vasile. Baschetul a obţinut în perioada 1994-2005, 4 locuri I şi 6 locuri III. Elevii şi  profesorii noştri şi-au pus amprenta asupra rezultatelor deosebite obţinute  de scrima  sătmăreană. S-au remercat elevi precum Curelaru Alexandra, Gorgan Crina, Lup Adela, toate ieşite de sub bagheta magică a profesoarei Zsak Moldovan Marcela. Perspective viitoare au şi echipele de volei fete şi handbal băieţi.
 Absolvenţii  Liceului  cu Program Sportiv şi-au continuat pregătirea sportivă la un nivel superior, devenind studenţi şi apoi, profesori şi antrenori, ajungând să fie colegi cu mentorii lor. Mulţi dintre ei s-au îndreptat spre  alte activităţi decât cele sportive, urmând facultăţi cu profil economic, juridic, filologic.  
                Liceul are două reviste : una pentru gimnaziu – Revista elevilor - (coordonator prof. Rodica Radu) şi una pentru liceu – Pulsul adolescenţilor -          (coordonator prof. Monica Măcican). Săptămânal apare foaia-supliment a celor două reviste intitulată Start ( coordonatori prof. Gheorghe Fülöp, prof. Mihai Sabău, prof. Monica Măcican) care îşi propune popularizarea rezultatelor sportive, dar şi informaţii legate de viaţa şcolii, sfaturi utile, cultură generală, încercări literare, divertisment, perspicacitate. În anul şcolar 2004 – 2005, a fost redactat un volum ce cuprinde poezii ale elevilor de liceu scrise în perioada 2003 – 2005, iar Diana Achim, eleva prof. Ligia Banciu,  absolventă a promoţiei 2005,  a debutat cu volumul de versuri intitulat „Mai presus de cuvinte”.

Contactati-ne

Puteți să ne scrieți părerea dumneavoastră aici: părerea voastră contează

Pentru mai multe detalii folosiți pagina de contact.

Ne gasesti si pe retele sociale